Pentru informarea dumneavoastră corectă cu privire la cutremurele recente din zona României dar și de pe Glob, vă recomandăm să consultați site-uri oficiale printre care:
- Site-ul INCDFP (http://www.infp.ro/): lista ultimelor cutremure localizate cu ajutorul Rețelei Seismice Naționale, rapoarte cu privire la cutremure dar și informații de bază cu privire la fenomenul seismic și linkuri utile. Atunci când numărul de accesări este foarte mare (de ordinul a mii de utilizatori pe secundă), site-ul va trece într-o versiune optimizată, care cuprinde doar lista ultimelor cutremure de pe teritoriul României. Când numărul de accesări scade, va fi afișat din nou site-ul original.
- Site-ul EMSC (Centrul Euro-Mediteranean de monitorizare a activității seismice; http://www.emsc-csem.org/): informații despre ultimele cutremure, reunind date seismice de la mai multe centre seismologice, hărți utile și informații „Did you feel it?” raportate de populație. Vă recomandăm și aplicația „Last Quake”, disponibilă atât pe Android cât și iOS.
- Secțiunea despre cutremure a USGS (United States Geological Survey; https://earthquake.usgs.gov/): informații despre ultimele cutremure de pe Glob, estimări ale impactului acestora (ShakeMap și Pager), știri și informații relevante despre fenomenul seismic.
- GFZ GEOFON (Centrul German de Seismologie; https://geofon.gfz-potsdam.de/): informații despre ultimele cutremure de pe Glob, alerte seismice și forme de undă seismice
- GDACS (Global Disaster Alert and Coordination System; https://www.gdacs.org/): o platformă sprijinită de Organizația Națiunilor Unite, Comisia Europeană și alții, care conține informații și estimări ale impactului diferitor hazarde naturale, la nivel mondial
- AFAD (Autoritatea pentru Managementul Dezastrelor și Situațiilor de Urgență din Turcia; https://en.afad.gov.tr/), unde pot fi găsite informații despre cutremurele din Turcia, impact, intervenție și cereri de sprijin. Lista ultimelor cutremure poate fi găsită la https://deprem.afad.gov.tr/last-earthquakes
- FIIPREGATIT (Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență a Departamentului pentru Situații de Urgență; https://fiipregatit.ro/): materiale utile pentru pregătirea la diferite tipuri de dezastre.
Puteți găsi mai multe linkuri pe site-ul Expoziției Mobile despre Cutremure (MOBEE), de unde puteți descărca și un fișier html cu bookmarks – ce poate fi salvat și importat în browserul dumneavoastră.